Cum ne sabotam potențialul potentialul

Timp de ani de zile am confundat mișcarea cu realizarea. Bifam obiective, mențineam o imagine de încredere, dar în interior știam că mă țineam pe loc. Îmi sabotam potențialul.

Am obținut lucruri care îi impresionau pe ceilalți, dar pentru mine erau superficiale. Doar atingeam suprafața capacității mele. Îmi era frică de propriul meu potențial, de propriile mele capabilități. Frica mea nu era legată de potențial în sine, ci de schimbarea inevitabilă care venea odată cu el. În momentul în care mi-aș fi îmbrățișat cu adevărat puterea, aș fi ieșit din zona mea de confort și mi-aș fi schimbat drastic mediul. Asta ar fi deranjat mulți oameni. Părea riscant.

Comportamentul acceptat social este să „joci mic”. Astfel păstrezi liniștea, păstrezi confortul tuturor (inclusiv al tău) și totul rămâne la fel. Când crești, apar noi provocări. Oamenii din jur nu apreciază întotdeauna progresul tău. Mulți se simt nesiguri, unii încearcă să te readucă la nivelul lor, alții se îndepărtează, iar întregul tău interior trebuie să se adapteze. Așa că este mai ușor să rămâi în cutie.

Comportamentul acceptat social este să „joci mic”. Astfel păstrezi liniștea, păstrezi confortul tuturor (inclusiv al tău) și totul rămâne la fel. Când crești, apar noi provocări. Oamenii din jur nu apreciază întotdeauna progresul tău. Mulți se simt nesiguri, unii încearcă să te readucă la nivelul lor, alții se îndepărtează, iar întregul tău interior trebuie să se adapteze. Așa că este mai ușor să rămâi în cutie.

Romantizăm ideea de „vizionar” sau de „oaie neagră”, dar realitatea este uneori izolantă. Să fii persoana care gândește diferit poate fi dificil. Să fii cineva care vrea mereu mai mult de la viață nu este ușor. Cei care se identifică drept „oaia neagră” sau „vizionarul” au în comun curajul de a se desprinde de normele impuse și de a-și asuma potențialul. Partea mai puțin plăcută este că mulți oameni nu te vor înțelege, sprijini sau urma.

Timp de ani de zile am prefăcut că nu-mi pasă. Mi-am spus că îmi construiesc curajul, că „va veni momentul meu”. Dar am realizat că frica de necunoscut, de schimbările și de restructurările necesare a fost motivul pentru care am evitat să-mi îmbrățișez pe deplin potențialul și am continuat să „zbor jos”.

Totul a devenit clar… Îmi amintesc o discuție de grup. Oamenii vorbeau despre diverse subiecte și aruncau opinii judgmental. Majoritatea nu înțelegeau cu adevărat temele, dar încercau să se impresioneze între ei cu cât „știu”. Informațiile erau inexacte, iar nimeni nu asculta. Totuși, nivelul lor de încredere era uriaș. Am decis să corectez una sau două lucruri, cu blândețe, pentru că faptele erau obiectiv greșite. În clipa în care am făcut-o, atmosfera s-a schimbat complet. Expresiile s-au încordat, oamenii au devenit defensivi. Dintr-o dată eu eram „problema”.

Atunci am învățat ceva esențial: nu eram în mediul potrivit pentru a-mi arăta abilitățile. Oamenii nu erau răi, dar nu erau tribul meu. Un trib potrivit valorizează perspectivele noi, nu se simte amenințat de ele. Problema era că eu mă micșoram pentru confortul lor. Îmi coboram standardele pentru a-i face pe ei să se simtă confortabil.

Eram ca un metal prețios acoperit de noroi, imposibil de remarcat sau apreciat. Aurul are nevoie de un mediu potrivit ca să strălucească. Dacă îl duci într-un magazin de bijuterii, totul se schimbă. Îi vezi frumusețea, valoarea, este îngrijit și pus acolo unde trebuie.

Am văzut același tipar și în viața mea profesională: eram aur, dar alegeam constant să mă tăvălesc în praf.

Impactul… Efectul negativ al faptului că nu îți folosești potențialul nu poate fi măsurat. Sufeream din cauza tensiunii constante dintre cine eram și cine știam că pot deveni. Asta îți erodează viața zi de zi. În cele din urmă, realizezi că singura cale este să îți îmbrățișezi complet sinele autentic și să trăiești în acord cu el.

Pe măsură ce începi să trăiești la adevăratul tău potențial, trebuie să renunți la anumite relații, la unele colaborări, la multe dintre obiceiurile care nu te pot susține, trebuie să accepți destrămarea zonei tale de confort și transformarea identității. Când îți îmbrățișezi potențialul, trebuie să lucrezi mai inteligent (nu neapărat mai mult), să gândești strategic, să te poziționezi diferit, să cauți oameni mai potriviți pentru a lucra alături de tine, să formezi parteneriate mai solide și să creezi oportunități care se aliniază cu adevăratului tău eu.

Schimbarea nu este opțională. Este prețul creșterii.

Pășind în potențialul meu, pas cu pas… Nu am făcut schimbarea peste noapte. Nimeni nu o face. Am început cu pași mici. Am devenit sinceră cu mine. Am încetat să-mi cer scuze pentru că vreau mai mult. Am ieșit din încăperile în care trebuia să mă micșorez. Am acceptat că să ieși în evidență nu este ceva rușinos. I-am lăsat pe oameni să plece, dacă nu puteau crește împreună cu mine.

Bucată cu bucată, am început să joc la nivelul meu real.

Și deși a fost înfricoșător, mi-a adus claritate. Mi-a adus colaboratori mai buni. Oportunități mai potrivite. Idei mai bune. O versiune mai bună a mea.

Când te lupți cu propriul potențial, nu crede că ești singur. Oricine vrea să crească trebuie să renunțe la ceva. Creșterea cere să ieși din zona de confort. La fel ca toți cei dinaintea ta, trebuie să îți înfrunți fricile și să te provoci să devii cineva cu care nu ești încă familiar.

Întreabă-te:

• De ce sunt blocat în acest loc din care nu pot ieși?
• Sunt un bulgăre de aur îngropat în noroi sau sunt un bulgăre de aur într-un loc unde pot străluci?

Doar tu știi răspunsul. Întrebarea este primul pas spre o versiune a ta pe care încă nu o cunoști.

Tu vei fi cel care va produce schimbarea, dacă alegi să crești și să folosești ceea ce deja ai. Dacă simți chemarea spre creștere, ai încredere în instinctele tale.

Dacă te simți inconfortabil, acel disconfort este ghidul tău. Frica nu este un dușman, ci un indicator că te pregătești să intri într-o lume mai mare, plină de posibilități.

Potențialul tău nu este dușmanul. Zona ta de confort este.

Zalaxmi,

By Valentina C