1. Coaching – definiție, istorie și aplicabilitate modernă
Coachingul, în forma sa actuală ca activitate profesională, reprezintă un fenomen recent. Deși este înrădăcinat în tradiții mai vechi de discuție și introspecție, versiunea sa modernă s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului XX, la confluența dintre psihologia aplicată, dezvoltarea organizațională și atingerea performanței.Un moment crucial în răspândirea conceptului de coaching ca metodă separată a fost apariția în 1974 a cărții „The Inner Game of Tennis”, scrisă de Timothy Gallwey. Această lucrare a transformat focalizarea de la „tehnică” la aspecte precum mentalitatea, concentrarea și obstacolele interne, având un impact semnificativ asupra coachingului din afara domeniului sportiv.
Între anii ’80 și începutul anilor ’90, coachingul a câștigat popularitate în rândul mediului de afaceri și al leadershipului, fiind organizat în modele de dialog și claritate strategică.Un aport semnificativ este adus de cartea lui Sir John Whitmore, Coaching for Performance, lansată inițial în 1992. Această lucrare a avut un impact considerabil asupra popularizării coachingului în cadrul organizațiilor și a consolidat modelul GROW în practicile manageriale și executive.
Pe măsură ce acest domeniu a evoluat, a devenit evident că era necesară stabilirea unor standarde profesionale, principii etice și programe de formare uniforme. În 1995, Thomas Leonard a înființat Federația Internațională de Coaching (ICF), o organizație non-guvernamentală care își aloca un rol în definirea competențelor, acreditărilor și codului de etică pentru coachingul profesionist la scară globală.
De ce este coachingul profesional diferit de motivație?
În prezent, coachingul este folosit atât în dezvoltarea personală, cât și în mediul organizațional, având un caracter structurat care aduce claritate, stimulează deciziile și asigură responsabilizare. Distincția principală între coachingul profesional și discuțiile „motivaționale” constă în disciplina cadrelor utilizate, respectarea eticii și concentrarea pe evoluția durabilă, mai degrabă decât pe rezultate temporare.
1. A short history of coaching
Modern professional coaching has its roots in ancient forms of coaching (such as reflective dialogue), but only emerged as a distinct type of professional discipline in the latter half of the 20th century at the intersection of applied psychology, organizational development, and performance. A pivotal point in the emergence of coaching as a separate method was Timothy Gallwey’s The Inner Game of Tennis published in 1974, which moved away from focusing on “techniques” to concentrate instead on how we think, what we focus on, and how we allow outside influences into our lives and later inspired a wide range of coaching disciplines outside of sports.
As we move into the late 1980s /early 90’s, ‘coaching’ within leadership and business contexts became more popularised and began to be developed in terms of how coaches and managers alike could better structure conversations to achieve concise and clear outcomes for their organisations. Sir John Whitmore’s publication of ‘Coaching for Performance’ first published in 1992 was one of the most notable milestones for introducing the practice of coaching as part of an organisation, and helped identify and popularise the use of the GROW coaching model throughout executive and managerial level practices.
With the growth of the profession, it has become necessary to establish standards of practice, training consistency, ethics, etc. To help this new profession develop on a global scale with the development of coaching competencies, coaching credentials, and codes of ethics, the International Coaching Federation (ICF) was formed in 1995 by Thomas Leonard.
Why is coaching different from motivation?
In today’s world, Coaching serves both individuals and businesses as a process of providing clarity through clear decision-making, accountability, and direction in an organisation, for both the coach and client. The distinction between professional coaching and motivational conversations is not about whether they are more intense than each other, but rather about being disciplined. There are specific guiding principles, ethical standards, and accountability measures in place to ensure that the coaching relationship is productive and sustainable long-term.