Mirajul Optimizării Fiscale în Dubai

---

In ultimii ani, mediul de afaceri din România a fost invadat de reclame agresive și consultanți care promit imposibilul: „Deschide-ți o firmă în Dubai, plătește 0% impozit și continuă să trăiești liniștit în România”. Sună magnific pe hârtie și este extrem de ușor de vândut, însă din punct de vedere legal, fiscal și bancar, această abordare este o veritabilă bombă cu ceas. Este o reclamă eficientă deoarece atacă exact punctul sensibil al momentului: taxele tot mai greu de suportat, instabilitatea fiscală și senzația că antreprenorul român muncește tot mai mult pentru a păstra tot mai puțin.

Este adevărat ca ne dorim taxe mai mici si optimizarea fiscală este o decizie cât se poate de reală, dar problema apare când o structură internațională complexă este vândută ca o scurtătură simplă, garantată și lipsită de riscuri.Da,o companie înregistrată în Dubai poate avea avantaje reale, DAR o adresă într-o zonă liberă, o licență comercială și un card bancar nu mută automat afacerea pe care continui să o conduci din sufrageria ta sau biroul din România în Emiratele Arabe Unite.

Înainte să dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, trebuie să înțelegi ce cumperi, ce obligații îți asumi și unde se desfășoară, în realitate, afacerea ta.

1. O firmă în Dubai nu înseamnă automat impozit de 0%

Dubai nu mai este paradisul fiscal fără reguli de altădată. Pentru a fi retrasă de pe listele de supraveghere internaționale și a adera la standardele globale OECD, UAE a modificat radical legislația fiscală.

A. Impozitul pe profit de 9% (Corporate Tax)

Pragul se referă la profitul impozabil, nu la cifra de afaceri și nici la banii care intră în contul companiei. Prin urmare, afirmația „în Dubai nu există impozit pe profit” este falsă. Există un regim fiscal competitiv, da, dar acesta vine cu obligații de înregistrare, evidență contabilă, declarare și conformare. Autoritatea Fiscală Federală din UAE precizează că impozitul pe profit se aplică venitului net sau profitului realizat de companii și de alte afaceri (informații oficiale pe site-ul Federal Tax Authority).

B. Marea Iluzie a Zonelor Libere (Free Zone)

Intermediarii susțin adesea că firmele din Free Zone sunt scutite 100% de impozit. Adevărul legal este mult mai nuanțat:

• Cota de 0% se aplică EXCLUSIV entităților care obțin „Venituri Calificate” (Qualifying Income).
• Aceste venituri sunt strict reglementate și privesc activități specifice B2B: producție, prelucrare de mărfuri, logistică internațională, reasigurări sau stocare.
• Dacă firma ta din Free Zone oferă servicii generale de consultanță, marketing, IT sau comerț direct către clienți din UAE sau din UE, fără o infrastructură masivă locală, vei plăti cota standard de 9%.

Tratamentul depinde de activitatea concretă, tipul clientului, locul în care este stabilit clientul, natura tranzacției și respectarea tuturor condițiilor legale. Altfel spus, nu este suficient ca pe licență să scrie „Free Zone”. Autoritatea fiscală analizează ceea ce face compania în realitate.

C. Audit Financiar Anual Obligatoriu

Oricine deține o firmă în UAE, inclusiv cele din Free Zone care doresc să beneficieze de regimul de 0% , este obligat, prin lege, să țină contabilitatea conform standardelor internaționale IFRS și să depună un raport financiar auditat anual, întocmit de un auditor autorizat local.

D. Costurile Anuale de Licențiere

Spre deosebire de o firmă românească, unde costul anual de menținere este redus, în Dubai licența comercială trebuie reînnoită an de an, costând între 5.000 USD și 15.000+ USD anual doar taxele administrative către stat/Free Zone. La acestea se adaugă costurile obligatorii cu spațiul fizic/flexi-desk, serviciile de contabilitate și auditul anual.

E. Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA / VAT)

În UAE se aplică o cotă standard de 5% TVA la livrările locale de bunuri și servicii, pentru firmele care depășesc pragul obligatoriu de înregistrare de 375.000 AED.

2. Small Business Relief nu este sinonim cu „Dubai fără taxe”

În anumite condiții, o persoană rezidentă fiscală în UAE poate alege Small Business Relief dacă veniturile sale nu depășesc 3.000.000 AED în perioada fiscală curentă și în perioadele anterioare relevante.

Această facilitate:

• este opțională;
• trebuie solicitată pentru fiecare perioadă fiscală;
• nu elimină obligațiile de înregistrare și conformare;
• nu este disponibilă pentru un Qualifying Free Zone Person;
• se aplică, în forma actuală, perioadelor fiscale care se încheie cel târziu la 31 decembrie al anului curent.

ATENTIE ! Pragul de 3.000.000 AED reprezintă venituri, nu profit.

Așadar, Small Business Relief poate fi util pentru anumite afaceri, dar nu este o promisiune permanentă de impozitare zero. Condițiile oficiale sunt publicate de Federal Tax Authority.

3. Adevărata problemă: de unde este condusă compania?

O societate poate fi înregistrată legal în Dubai și, totuși, poate ajunge să fie considerată rezidentă fiscal în România dacă locul conducerii sale efective se află aici.

Codul fiscal român definește locul conducerii efective prin raportare la locul în care sunt luate, în esență, deciziile economice și strategice necesare conducerii activității societății.

În analiză pot conta elemente precum:

• cine ia deciziile importante;
• unde sunt luate și aprobate aceste decizii;
• unde lucrează conducerea societății;
• de unde sunt negociate și semnate contractele importante;
• de unde sunt administrate conturile și fluxurile financiare;
• unde se află oamenii, resursele și operațiunile reale;
• dacă administratorii din UAE au autonomie reală sau apar doar în documente;
• dacă societatea are o prezență economică autentică în UAE.

Faptul că administratorul locuiește în România nu stabilește singur rezidența companiei. Nici trimiterea câtorva emailuri din România nu este suficientă, luată izolat.

Dar dacă proprietarul locuiește permanent în România, găsește clienții de aici, prestează serviciile de aici, negociază contractele de aici și ia toate deciziile importante de aici, autoritățile fiscale au motive reale să analizeze dacă societatea este, în fapt, condusă din România.

În cazul în care locul conducerii efective este stabilit în România, societatea poate deveni rezidentă fiscală aici și poate fi supusă regimului românesc de impozitare a profitului.

Cota standard a impozitului pe profit în România este, în prezent, de 16%.

Atenție! cei 16% se aplică profitului impozabil determinat potrivit regulilor fiscale românești, nu întregii cifrei de afaceri și nu tuturor sumelor intrate în cont.

EXEMPLU : Să presupunem că Maricica locuiește în București și își deschide o companie într-o Free Zone din Dubai. Compania are o licență valabilă și un cont bancar în UAE. Maricica lucrează însă zilnic din București. Tot de aici: își găsește clienții; participă la întâlniri online; negociază și aprobă contractele; prestează serviciile; emite instrucțiuni; stabilește prețurile; administrează banii; decide ce cheltuieli și investiții face compania, s.a.m.d.
În Dubai nu există personal care să desfășoare activitatea, o conducere cu putere aplicata sau operațiuni proporționale cu veniturile declarate. Există doar licența și un pachet administrativ.

Acest exemplu nu înseamnă că societatea devine automat rezidentă fiscală în România; înseamnă însă că există un risc serios ca ANAF să analizeze unde se află conducerea efectivă și dacă activitatea generează obligații fiscale în România.
Dacă, în urma analizei și a controlului, autoritățile stabilesc că anumite obligații trebuiau declarate în România, pot fi calculate diferențe de impozit, dobânzi și penalități pornind de la scadențele legale relevante.
Situația arată diferit dacă Maricica s-a mutat efectiv în UAE, are rezidență fiscală demonstrabilă acolo, ia deciziile de acolo, desfășoară operațiuni reale și poate prezenta documente care corespund realității economice.

Diferența nu este dată de reclama consultantului. Este dată de fapte.

4. Rezidența ta fiscală și rezidența companiei sunt două probleme diferite

O confuzie frecventă este aceea că obținerea unei vize de rezidență în UAE sau a unui Emirates ID mută automat rezidența fiscală a proprietarului și rezolvă situația companiei. NU ESTE ATAT DE SIMPLU! Trebuie analizate separat:

1. rezidența fiscală a persoanei fizice;
2. rezidența fiscală și locul conducerii efective ale societății.

Pentru persoana fizică pot conta: domiciliul; locuința permanentă; centrul intereselor cotidiene; locul în care trăiește familia; activitatea economică; șederea obișnuită; numărul de zile petrecute în fiecare stat; certificatul de rezidență fiscală; regulile acordului dintre România și UAE.

Pragul de 183 de zile este important, dar nu reprezintă singurul criteriu și nu funcționează ca un întrerupător automat.

Prezența fizică de peste 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive într-o altă jurisdicție este un criteriu important, dar nu este suficient pentru pierderea automată a rezidenței fiscale din România.

Pierderea rezidenței fiscale românești are loc exclusiv în urma depunerii formalității obligatorii: „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Până la emiterea notificării oficiale de la ANAF care confirmă scoaterea din evidențe (sau aplicarea Convenției de Evitare a Dublei Impuneri – CEDI), persoana rămâne rezidentă fiscală în România, fiind supusă impozitării pe veniturile globale.

Chestionarul face parte dintr-o procedură în care ANAF analizează situația și documentele prezentate. România și Emiratele Arabe Unite au încheiat un acord pentru evitarea dublei impuneri. Acesta trebuie analizat împreună cu legislația internă și cu situația concretă a persoanei și a companiei.

5. Nu confunda profitul companiei cu venitul tău personal

O companie are patrimoniu și obligații proprii; banii încasați de companie nu devin automat banii personali ai proprietarului. Când proprietarul transferă bani din societate către el, trebuie stabilită natura juridică a plății:

• dividende;
• salariu;
• remunerație de administrator;
• rambursare justificată;
• împrumut;
• dobândă;
• redevență;
• alt tip de venit sau beneficiu.

O diferență fiind în cazul P.F.A.-urilor, dar nu intrăm în jungla contabilității entităților. Fiecare categorie poate avea un tratament fiscal diferit. Nici folosirea cardului companiei pentru cheltuieli personale nu transformă banii într-un venit „invizibil”. Cheltuielile fără legătură cu activitatea sau fără documente pot fi respinse, reîncadrate ori tratate fiscal conform naturii lor reale.

6. Regulile privind Societățile Străine Controlate (CFC) nu înseamnă că orice proprietar român este taxat automat pe profitul nedistribuit

Regulile privind societățile străine controlate există în Codul fiscal român la art. 40^5 și provin din Directiva UE ATAD (2016/1164), transpusă ca măsură europeană împotriva evitării obligațiilor fiscale. Aceste reguli sunt însă prezentate greșit în numeroase materiale online, care le simplifică până la a deveni o sperietoare.

Regimul CFC se aplică doar dacă sunt îndeplinite cumulativ două teste. Primul este testul controlului: rezidentul român -persoană fizică sau juridică- trebuie să dețină, direct sau indirect, peste 50% din capitalul social, din drepturile de vot sau din dreptul la profit al firmei din UAE. Al doilea este testul impozitării reduse: impozitul pe profit plătit efectiv de firma din UAE trebuie să fie mai mic decât diferența dintre impozitul pe profit care ar fi fost datorat în România și impozitul efectiv plătit în UAE.

Chiar și atunci când ambele condiții sunt îndeplinite, regulile CFC nu se aplică dacă societatea din UAE desfășoară o activitate economică reală și dovedită, de regulă, prin spații de birouri sau spații comerciale deținute ori închiriate în UAE, personal angajat local cu contracte și vize valide, echipamente și resurse operaționale proprii, și decizii comerciale luate efectiv pe plan local.

Nu există, așadar, o regulă generală potrivit căreia orice persoană fizică din România care deține peste 50% dintr-o companie în Dubai datorează automat impozit pe venitul personal și CASS pentru întregul profit nedistribuit al companiei, regimul CFC este relevant, în principal, atunci când un contribuabil supus impozitului pe profit controlează o entitate străină cu impozitare redusă, iar substanța economică reală lipsește. Persoana fizică poate avea totuși obligații în România pentru dividendele, remunerațiile, dobânzile, redevențele sau alte venituri pe care le primește efectiv, tratamentul se stabilește în funcție de natura fiecărei plăți și de legislația aplicabilă în anul respectiv.

7. Cadrul Fiscal din Emiratele Arabe Unite (Corporate Tax, Free Zones, Audit și TVA)

Legislația privind impozitul pe profit în UAE (Federal Decree-Law No. 47/2022) a modificat structural regimul fiscal al țării.

Cota standard de impozitare: se aplică 9% pentru profiturile impozabile care depășesc pragul de 375.000 AED (~102.000 USD). Profitul de sub acest prag este impozitat cu 0%.

Zone Libere (Free Zones): o societate înregistrată într-o Free Zone NU beneficiază automat de scutire totală de impozit. Pentru a menține cota de 0%, firma trebuie recunoscută drept Qualifying Free Zone Person (QFZP), ceea ce presupune:

• menținerea unei activitati economice adecvate în Free Zone;
• obținerea de Qualifying Income (venituri din activități eligibile, definite prin rezoluție ministerială);
• respectarea principiului valorii de piață (Arm’s Length Principle) pentru tranzacțiile cu părțile afiliate.

Veniturile obținute din tranzacții cu teritoriul Mainland (UAE) sau din activități neeligibile sunt supuse cotei standard de 9%.

Obligația de audit financiar: nu este opțională pentru toate entitățile. Aceasta este obligatorie în funcție de:

• reglementările specifice ale anumitor Zone Libere (unele, precum DMCC sau DAFZA, impun depunerea anuală a bilanțului auditat prin propriile reguli de licențiere, verifică întotdeauna regulamentul zonei tale, nu presupune că se aplică sau nu se aplică);
• cadrul Corporate Tax, care obligă companiile ce depășesc pragul de venituri de 50 milioane AED, precum și entitățile cu statut QFZP, să întocmească și să păstreze situații financiare auditate.

TVA (VAT): cota standard este de 5%. Pentru o afacere rezidentă în UAE, înregistrarea este, în general, obligatorie dacă valoarea livrărilor și importurilor taxabile depășește 375.000 AED în ultimele 12 luni, sau dacă este anticipată depășirea pragului în următoarele 30 de zile. Înregistrarea voluntară poate fi posibilă de la 187.500 AED, în condițiile legii.

Aceste praguri nu înseamnă că orice plată primită de o companie este automat purtătoare de TVA, tratamentul depinde de natura operațiunii, locul livrării sau prestării, statutul clientului și regulile aplicabile exporturilor de bunuri sau servicii. Pragurile oficiale sunt publicate de Federal Tax Authority.

Costurile reale nu se opresc la înființarea companiei. Prețul afișat într-o reclamă este rareori costul total al structurii. În funcție de emirat, Free Zone, activitate și pachet, pot apărea costuri pentru: înființare și reînnoirea licenței, viză și Emirates ID, spațiu de lucru sau flexi-desk, contabilitate, declarații fiscale, audit (dacă este obligatoriu), servicii de secretariat sau agent, asigurare medicală, cont bancar și cerințe operaționale, consultanță fiscală în UAE și România, traducerea/certificarea/legalizarea documentelor, precum și închiderea sau lichidarea societății.

Nu există un cost anual universal de 5.000, 10.000 sau 15.000 USD valabil pentru toate companiile, unele structuri costă mai puțin, altele mult mai mult. Întrebarea corectă pe care trebuie să o pui nu este „Cât costă licența?”, ci: „Care este costul total anual pentru ca această structură să fie legală, funcțională, bancabilă și adecvată activității mele?”

8. Relațiile Bancare și Circuitul Capitalurilor (AML / KYC)

La nivelul băncilor din România există o oarecare reticență în privința tranzacțiilor din Orient. Cu toate acestea, băncile nu blochează automat banii veniți din UAE, dar nici nu acceptă orice explicație. Un transfer din UAE către România sau către alt stat european nu este automat ilegal și nu este automat blocat.

Băncile aplică însă reguli AML/KYC și monitorizează tranzacțiile în funcție de risc. Dacă o plată este neobișnuită, nu corespunde profilului clientului sau nu este suficient documentată, banca poate solicita explicații și documente suplimentare.

În funcție de situație, pot fi cerute:

• contracte și facturi;
• dovada serviciilor sau bunurilor furnizate;
• situații financiare;
• documente privind sursa fondurilor;
• structura acționariatului și beneficiarul real;
• licența companiei;
• documente fiscale;
• justificarea economică a transferului;
• informații privind relația dintre plătitor și beneficiar.

Dacă explicațiile sunt insuficiente sau apar suspiciuni, banca poate întârzia ori refuza tranzacția, poate limita sau înceta relația comercială și poate îndeplini obligațiile legale de raportare. Dar nu există o regulă conform căreia fiecare transfer din Dubai este blocat automat, iar fiecare proprietar român este raportat automat către ANAF sau către autoritățile pentru prevenirea spălării banilor.

Mesajul corect este mai simplu: dacă structura și tranzacțiile sunt reale, trebuie să poți demonstra asta cu documente.

9. Mit versus realitate

Mit: „În Dubai ai garantat 0% impozit.”

Realitate: UAE aplică impozit federal pe profit. Cota de 0% există în anumite limite și regimuri, cu condiții precise.

Mit: „Free Zone înseamnă automat că toate veniturile sunt taxate cu 0%.”

Realitate: numai veniturile care îndeplinesc condițiile aplicabile pot beneficia de regimul favorabil.

Mit: „Poți locui și lucra permanent din România, pentru că firma este în Dubai.”

Realitate: locul înregistrării nu elimină analiza locului conducerii efective și a activității desfășurate în România.

Mit: „Dacă ai Emirates ID, nu mai ești rezident fiscal în România.”

Realitate: rezidența fiscală se stabilește pe baza tuturor faptelor, documentelor și regulilor acordului dintre cele două state.

Mit: „Dacă stai 183 de zile în Dubai, totul este rezolvat.”

Realitate: numărul de zile este un criteriu important, dar nu singurul.

Mit: „Banii companiei sunt banii mei și îi pot cheltui direct.”

Realitate: transferurile și cheltuielile personale trebuie să aibă o natură juridică și un tratament fiscal justificabile.

Mit: „Plătești o singură dată înființarea și apoi nu mai ai costuri.”

Realitate: licența, conformarea, contabilitatea, vizele, spațiul, auditul și serviciile profesionale pot genera costuri recurente.

10. Când poate avea sens o companie în Dubai?

O companie în UAE poate fi o alegere strategică legitimă atunci când există un motiv comercial real, precum:

• accesarea pieței din Golf;
• colaborarea cu parteneri și investitori regionali;
• desfășurarea unor operațiuni reale în UAE;
• mutarea efectivă a fondatorului și a conducerii;
• accesul la infrastructura sau ecosistemul local;
• angajarea de personal sau contractarea unor resurse locale;
• o structură internațională justificată economic.

Ceea ce nu este suficient este motivul:

„Vreau să continui exact aceeași activitate din România, în același mod, dar să apară în documente că profitul este făcut în Dubai.”

Forma juridică trebuie să urmeze realitatea economică, nu invers.

Concluzie: Dubai poate fi o strategie, dar nu este o baghetă magică

Nu orice companie în Dubai este o schemă, nu orice antreprenor care alege UAE evită ilegal taxele, nu orice structură internațională este artificială. Dar nici nu trebuie să confundăm o licență comercială cu mutarea reală a unei afaceri.

Dubai (sau UAE) poate fi o alegere excelentă dacă servește o strategie comercială reală și dacă structura este construită și administrată corect. Poate deveni însă o greșeală costisitoare dacă este cumpărat ca o simplă iluzie de 0%, fără analizarea rezidenței fiscale, a conducerii efective, a obligațiilor din România și a costurilor reale din UAE.

Nu lua o decizie internațională complexă doar pentru că ai văzut o reclamă bine montată și un consultant filmându-se lângă Burj Khalifa.

Cere analiza activității tale concrete, temeiurile legale, costurile complete, răspunsurile în scris. Verifică informațiile cu un consultant fiscal sau un avocat care poate analiza atât legislația română, cât și pe cea din UAE.

Taxele mai mici pot reprezenta un avantaj, dar o structură pe care nu o înțelegi reprezintă un risc major.

Iar o promisiune prea simplă pentru o problemă fiscală internațională nu este o soluție. Este, de cele mai multe ori, produsul care ți se vinde.

Succes,

ZALAXMI by Valentina Ciobanu.

Acest articol a fost redactat pe baza cunoștințelor și experienței personale dobândite în urma contactului cu regiunea și a cercetării independente realizate prin consultarea legislației și a surselor oficiale disponibile publicului. Materialul are un scop exclusiv informativ și educațional și reflectă analiza autorului la data publicării. Nu reprezintă consultanță fiscală, juridică sau contabilă și nu poate înlocui evaluarea individuală realizată de un profesionist autorizat, deoarece obligațiile aplicabile depind de situația concretă a fiecărei persoane și a fiecărei companii.